Jucătorii steliști și-au recuperat banii furați!** Cine a suportat paguba fotbaliștilor roș-albaștri

Redactor:
Bitescu Wili
Jucătorii steliști și-au recuperat banii furați!** Cine a suportat paguba fotbaliștilor roș-albaștri
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătorii steliști și-au recuperat banii care le-au fost furați
în cantonamentul din Austria, conducerea hotelului „Europaischer
hof” hotărând să suporte din fondurile proprii paguba suferită de
fotbaliști, a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul sportiv al FC
Steaua, Narcis Răducan.

Reprezentanții hotelului au anunțat că vor returna suma de 860 de
euro, chiar dacă făptașii nu au fost încă prinși, ancheta urmând să
se deruleze în continuare.

„Am fost chemat la o întâlnire de către reprezentanții
hotelului, la care a participat și ofițerul de presă Răzvan Rotaru
precum și poliția austriacă. Iar managerul general al hotelului,
după ce și-a cerut scuze pentru neplăcerile create, ne-a anunțat că
hotelul va suporta paguba din fondurile proprii. Ei au spus că au
niște bănuieli asupra făptașilor, dar ancheta este încă în
desfășurare. Apreciem eforturile celor de aici care au dovedit că
reprezintă un stabiliment serios și de încredere”
, a
afirmat Narcis Răducan.

Mai mulți membri ai delegației steliste aflate în cantonament în
Austria, la hotelul „Europaischer hof”, au reclamat în două rânduri
dispariția unor sume de bani din camerele lor. Conducerea
stabilimentului a demarat o anchetă în acest caz.

Steaua efectuează începtând din 17 iunie un stagiu de pregătire la
Bad-Gastein, Austria, întoarcerea fiind programată pentru
miercuri.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Antonela Patrut, apariție-șoc la brațul lui Donald Trump jr. Arpad, lăsat în plan secund de tânăra de la Insula Iubirii
Antonela Patrut, apariție-șoc la brațul lui Donald Trump jr. Arpad, lăsat în plan secund de tânăra de la Insula Iubirii
Gigi Becali, ofertă de 1.500.000€! Italienii au reacționat
Gigi Becali, ofertă de 1.500.000€! Italienii au reacționat
Soțul Ancăi Molnar aproape că a cedat la o zi de la înmormântarea make-up artistei:
Soțul Ancăi Molnar aproape că a cedat la o zi de la înmormântarea make-up artistei: "Mi-e atât de dor deja"
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Dieta SPECIALĂ a Biancăi Drăgușanu. Ce mănâncă ZILNIC + ce bea înainte de fiecare masă. Și-a dezvăluit secretele
Dieta SPECIALĂ a Biancăi Drăgușanu. Ce mănâncă ZILNIC + ce bea înainte de fiecare masă. Și-a dezvăluit secretele
A murit la doar 35 de ani din cauza unui cancer devastator. Tragedie în showbiz-ul românesc
A murit la doar 35 de ani din cauza unui cancer devastator. Tragedie în showbiz-ul românesc
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Un rocker îi ia apărarea lui Babasha după concertul Coldplay. 
Un rocker îi ia apărarea lui Babasha după concertul Coldplay. "Suntem ultimii ipocriți, ne-am făcut de râs pe toată planeta"
NAZISTUL care a încercat să-l UCIDĂ pe Hitler
NAZISTUL care a încercat să-l UCIDĂ pe Hitler
Ca şi Irinel Columbeanu, un alt bărbat celebru şi-a pierdut toţi banii şi a ajuns să lucreze ca şofer
Ca şi Irinel Columbeanu, un alt bărbat celebru şi-a pierdut toţi banii şi a ajuns să lucreze ca şofer
Serialul Netflix care a rupt topurile în România! Are 8 episoade și prezintă o poveste psihologică fascinantă
Serialul Netflix care a rupt topurile în România! Are 8 episoade și prezintă o poveste psihologică fascinantă
FINAL pentru Simona Halep. Decizia șoc venită azi, 14 iunie. Totul s-a terminat
FINAL pentru Simona Halep. Decizia șoc venită azi, 14 iunie. Totul s-a terminat
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Mai poate câștiga Ucraina războiul? Generalul român decorat de SUA răspunde la întrebarea ce dă fiori
Mai poate câștiga Ucraina războiul? Generalul român decorat de SUA răspunde la întrebarea ce dă fiori
Germania obligată să înceapă cu o victorie în meciul de debut al EURO 2024
Germania obligată să înceapă cu o victorie în meciul de debut al EURO 2024
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Cine sunt părinții lui Babasha, tânărul huiduit la concertul Coldplay. Așa arată femeia de la care cântărețul a moștenit talentul
Cine sunt părinții lui Babasha, tânărul huiduit la concertul Coldplay. Așa arată femeia de la care cântărețul a moștenit talentul
×